JM Cosmetics - шаблон joomla Видео

Te afli aici:

Povestile invingatorilor

Irina Petecel

 

Obisnuiam sa merg la control de specialitate o data la 3,4 luni, avand diagnosticul de mastoza fibrochistica…inofensiv in sine, dar bine de tinut sub control. Acest lucru a fost un atu pentru mine, intrucat m-a determinat sa merg la medic periodic si sa mi se diagnosticheze cancerul in faza vindecabila.

Mda…in cabinetul domnului doctor Pompiliu Podeanu…nu mi-a spus, in mod direct ceea ce suspecteaza, insa ceva din atitudinea dumnealui m-a facut sa inteleg. Mi-au dat lacrimile, ma copleseau atatea emotii!...frica de cancer, de moarte, frica de chimioterapie….toate la un loc…coplesitor,oricat ai fi de puternic…

Fiindu-mi recomandat de domnul doctor consult de specialitate, am ales sa merg la Szedged, in Ungaria,unde mi s-au facut investigatii aprofundate (mamografie si punctie). Urma sa primesc rezultatul in maxim 10 zile…dar si aici am citit dincolo de incurajarile cadrelor medicale…tin minte ca am iesit din cabinet, mi-am imbratisat sotul si i-am spus “Nu vreau sa mor!” – atat am putut, apoi am inceput sa plang. As fi vrut sa spun mai multe, dar m-a inecat frica…

Aproximativ noua zile mai tarziu, eram la birou, participam la o sedinta cu aproximativ 30 de personae, cand am primit un sms ca trebuie sa mai platim o suma de bani spitalului din Szeged,pentru investigatii mai amanuntite. Desi sms-ul a fost frumos “imbracat”…de data aceasta am fost absolut sigura. Imi amintesc faptul ca,in acel moment, mi-am spus in gand:”OK, Irina, daca esti suficient de puternica sa treci de sedinta asta si sa nu plangi in fata a 30 de barbati, vei fi suficient de puternica si mai departe”…J Si am trecut! Am avut apoi o alta intalnire, care mi s-a parut interminabila, bineinteles…la sfarsitul acesteia am plecat sa-mi iau baietelul de la gradinita….acolo am parcat masina si am inceput sa plang…a fost momentul meu,aveam nevoie de el…

Am inceput chimioterapia, la Centru Oncohelp din Timisoara, sub coordonarea domnului doctor Serban Negru. Nu vreau sa bravez, sa spun ca a fost usoara, insa…imi pare rau ca nu am ascultat sfatul unor prietene si nu am scris atunci cateva randuri in care sa povestesc ce simt..ati fi inteles mai bine. Desi imi era greu, mi-am concentrat atentia asupra lucrurilor minunate din viata mea: familia si prietenii. Da, asa cred si eu, ca Dumnezeu ne ajuta atunci cand ne este greu, si acest ajutor vine prin oameni. Nu am refuzat nicio invitatie; ieseam foarte mult, radeam cu prietenele, am fost in central atentiei,”Honey” a lor. De altfel,poza de la profilul meu a fost facuta in ziua in care m-am tuns…atat de mult m-au “cocolosit” fetele,sa nu-mi fie greu momentul…

Nu greu, foarte greu mi-a fost momentul cand m-am ras pe cap…sotul meu m-a ajutat, iar sora mea statea langa mine, spunandu-mi mereu cat sunt de frumoasa, chiar si fara par…bine,nu i-am spus niciodata ca i-am vazut lacrimile, chiar daca ea credea ca nu…Ooooo, apoi m-au vazut copiii (aveau atunci 5, respectiv 7 ani)…un alt moment “de cotitura”, aveam senzatia ca nu ma recunosc; ca se uita la mine incercand sa o vada pe mama lor, dar nu reusesc (desi eu inainte le spusesem, fara sa intru in detalii, de schimbarile ce urmau). Imi amintesc ca acest lucru mi s-a parut poate cel mai greu: nu doar sa-mi gestionez trairile, emotiile, dar sa o fac luand in considerare si pe ale copiilor, sotului…ma intreb cati dintre voi se gandesc cat de greu le este si lor?....poate uneori mai greu decat noua, cel putin asa simteam eu…Dar, incetul cu incetul, copiii s-au adaptat la schimbari si s-au obisnuit cu infatisarea mea si, asa cum am mai povestit (pentru ca este unul din cele mai frumoase moment pentru mine din acea perioada), acest lucru mi-a fost confirmat prin gestul fetitei mele de a ma saruta pe capul descoperit (nu aveam nici baticutul in acel moment). Si mi-a spus, cu o seninatate absolut adorabila:”Mami, tu esti frumoasa oricum!”. Am plans de emotii pentru ca mi-am dat seama ca acesta este momentul in care ea a acceptat boala mea.

M-am operat la Spitalul Universitar din Magdeburg, Germania, si doresc sa-i multumesc inca o data domnului profesor Serban Costa, o persoana pe care o respect nu doar ca medic, ci si ca om.

Ce sa mai povestesc?...In aceasta perioada am cunoscut niste oameni atat de interesanti, oameni minunati, creativi, frumosi,altruisti…nu vreau sa-i numesc, sunt sigura ca se vor regasi in descriere. Ii imbratisez cu mare drag, ma simt binecuvantata sa ii am alaturi!

As vrea sa va spun si despre numele asociatiei…l-am descoperit pe Parintele Arsenie Boca prin intermediul unei prietene, care mi-a povestit….si cred cu tarie ca parintele m-a ajutat de acolo,”de dincolo de mormant”. Am numit Asociatia in onoarea sa…cu rugamintea, de acolo de unde este…sa-i ajute pe toti bolnavii de cancer!

Povestindu-va toate acestea, as vrea sa inchei prin a va spune ca pentru mine cancerul a fost o experienta intensa, cu momente grele dar si cu altele de mare incarcatura pozitiva; cu frici, dar si cu bucurii intense; cu lacrimi, dar si cu oameni minunati alaturi care mi le-au sters. Va imbratisez!

 

Paula Iftimescu

 

Pana in luna aprilie a anului 2014 eram un om obisnuit cu o viata normala, cu activitati diverse, cu idealuri si dorinte, cu prieteni si familie, cu o fetita de 20luni, prea mica pentru a infrunta ce avea sa se intample. Si eu eram prea mica. Micul meu univers s-a intors cu susul in jos intr-o clipa. Trei ecografii, trei doctori diferiti- acelasi diagnostic: 99% fibroadenom mamar. Si 1%? Intr-o zi cu soare de luna mai, pentru linistea mea si a sotului, dar foarte increzatoare in cei 99% totusi, am pornit spre Cluj pentru o procedura simpla, dar care profesional in Timisoara nu o facea nimeni. Punctia mamara. Ceea ce parea un nodul inofensiv s-a dovedit a fi ceva foarte agresiv...

 

Groaza mea din primele momente dupa aflarea rezultatelor am trecut-o sub semnul grijii fata de puiul inca alaptat, fata de repercursiunile unei intarcari bruste (pentru ca blanda nu avea cum sa fie in cateva zile). Un pui inca foarte atasat de san, san folosit pentru calmare, adormire, linistire, hidratare, hrana, rasfat, iubire, siguranta. Si dintr-odata aveam sa ii refuz toate acestea. Sa inlocuiesc sanul cu vorbe, plastice si lichide moarte. Eu ca mama nu eram pregatita pentru acest proces. Recunosc. Probabil ca facea parte din prima faza a procesului de negare. Pentru o fractiune de secunda simti ca totul in jur dispare, ca nimic din ce ai facut pana atunci nu mai conteaza, clipesti si dintr-odata iti vezi viata cu alti ochi. Si nu-mi ramanea decat sa incep lupta, ca sa o vad incheiata cat mai repede. Simteam ca voi fi bine, cumva totul avea sa se rezolve. Simteam ca povestea mea nu se termina asa...

 

Apoi a fost socul, a venit disperarea, avalansa de intrebari, pareri si sfaturi,investigatii, dupa care a inceput batalia. Au urmat niste luni grele, tratamentul cu citostatice m-a zdruncinat destul de tare. Dincolo de transformarea fizica prin care am trecut, tratamentul mi-a afectat si psihicul. Momente dificile, de slabiciune, clipe in care nu vedeam luminita de la capat, vina ca ratez momente pretioase din copilaria copilului, ca trebuie sa o las in grija altora pentru ca eu nu gaseam nici energia, nici rabdarea necesare, simteam neputinta si disperarea celor apropiati de a ajuta cumva. Dar oricat de mare ar fi dorinta lor sa traiesti si sa iti fie bine, tu esti singura care poate lupta, care se poate scutura, singura care poate gasi resursele din interior pentru a merge mai departe. Gandurile, temerile, frustrarile, trairile sunt toate mintea ta, sufletul tau, nimeni nu le poate lua de-acolo.

Trecusem  la o alimentatie vegetariana, bazata mult pe sucuri,  plante, tratamente naturiste, mergeam cat de des cu bicicleta, cataplasme cu lut, varza, medicina energetica, am inceput sa practic yoga, oamenii potriviti in jurul meu au rasarit cand aveam nevoie, sprijinul familiei si prietenilor au fost toate mai mult decat complementare tratamentului alopat. Am incercat multe alte cai, dar am ramas doar acolo unde ma regeaseam.

 

Speranta si increderea au inceput sa ia locul anxietatilor si gandurilor pesimiste odata cu terminarea citostaticelor. Dupa 7 luni a urmat scoaterea nodului, sau ce mai ramasese din el. Dintr-un volum de 4,6cm3 s-a redus la 0,01 in urma chimioterapiei. Refacerea fizica dupa interventie a fost destul de rapida. La cea interioara inca lucrez. Pentru ca boala mi-a oferit oportunitatea cunoasterii de sine si a redescoperirii celor ce ma fac fericita. In momentele de impas, mai mult ca oricand te orientezi spre tine. Privesti in sufletul tau si diseci pana la ultimul atom ceea ce ti se intampla, ceea ce simti. Crezi ca nu e drept sa ti se intample tie asa ceva. Poate ca e, poate ca nu. Ce stiu este ca am ajuns la convingerea ca orice incercare este pentru propria noastra evolutie, cel mai bine este sa inchizi capitolul imbogatit cu acea experienta, fara regrete. De la cautat vinovati si pierdut vremea cu intrebari ‚De ce eu?’, ‚De ce acum?’, ‚De ce asa?’‚Ce se va intampla?’,’Voi mai trai?’ am ajuns la convingerea ca si boala vine de la Dumnezeu, vine ca un dar al corpului de a-ti atrage atentia ca ceva nenatural se intampla in interior, ca trebuie sa regasesti resursele de a te bucura de viata, ca viata nu trebuie sa fie perfecta pentru a fi fericit, si ca fericirea nu este conditionata de a avea totul, ci de a te avea pe tine liber.

Toate situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare, cu toate ca mintea si ego-ul  nostru nu le accepta, iar noi, cu cat mai repede invatam sa facem rai din ce avem, cu atat mai repede vom invata ce inseamna frumosul, ce inseamna bucuria de a fi pur si simplu.

Mi-as dori sa ajung la toate femeile care se poticnesc in aceasta incercare, sa le imbratisez cald si sa le transmit sincer ca va fi BINE, asa cum a facut Irina cu mine la nici 5 min dupa ce ne-am cunoscut. Va imbratisez cu drag!

banner

Poti dona in conturile..

Asociaţia Oncologică "Părintele Arsenie Boca"

CUI 0000000

Cont în Lei: RO13BTRLRONCRT0278144401
Cont în Euro: RO60BTRLEURCRT0278144401  

BANCA TRANSILVANIA

Preşedinte Irina Petecel

Date de contact

Home
Asociatia oncologica
"Parintele Arsenie Boca"
Irina Petecel
MARTIR HERMAN SPORER - TIMISOARA
Phone
+04 (0)725.724-757
Email
Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. 
Email
Localizare 
Content

Daca iti pasa...

Poti, prin simpla completare a unui formular eliberat de ANAF, redirectiona 2% din impozitul pe venit platit catre stat in 2014.

Redirectionare a 2% din impozitul pe venit (corespunzator anului fiscal 2014) pentru colectarea de fonduri necesare continuarii actiunilor noastre

Descarca

Formularul 230 (pentru impozitul pe salariu)

sau

 Formularul 200 (pentru alte venituri).